sâmbătă, 5 februarie 2011

Raw Vegan Gourmet

Nu cred ca am mai spus de cand am deschis blogul asta cat de talentat este Raul in bucatarie. De cand l-am cunoscut il vad cum reuseste sa faca ceva inovator si gustos din vreo trei-patru ingrediente. Nu cred ca am povestit cum ma extaziam cand Raul imi reproducea si chiar imbunatatea acasa excelenta vita cu praz pe care o mancam la Hong Kong-ul de pe calea Grivitei. Sau cum imi facea fajita de pui cu legume mai ceva ca la restaurantele mexicane. Sau cum adusese risotto-ul pe culmile 'bunului gust':) Si nici n-am zis cum m-am temut ceva vreme ca daca am devenit raw vegani am zis adio si gourmet-ului.

Sa stiti insa ca Raul nu s-a dezis! E daruit, e tot ce pot sa spun. De vreme buna, imi inventeaza tot felul de veganisme si raw veganisme uluindu-ma pe mine si pe cei din jurul nostru.

Tocmai ce am trait uluirea asta din nou si ma grabesc sa pun povestea sosului de astazi, cat e proaspata in mintea creatorului si a devoratoarei:) Mai intai, marturisesc ca m-am indoit vazand ce pune Raul in food processor, asa ca va rog ca voi sa luati aminte la mine si sa nu va indoiti. A fost suficient sa gust o data si sa-mi dau seama iarasi ca talentul si coafura rezista...


In mare, asta seara am mancat rosii cherry, sparanghel crud si ciuperci champignon de asemenea, dar sosul a facut muzica!

Ingrediente: 2 maini de caju hidratat 30 minute, 2 maini de ciuperci champignon crude, 2 catei de usturoi, 1/2 ceapa rosie, zeama de la 1/2 lamaie, 1 lingura boia de ardei dulce organic, 1 lingurita scuturata de turmeric, 1 lingura Mexican masala, 1/2 cana apa si putina sare.

Punem in food processor caju-ul, ciupercile, usturoiul si ceapa si le mixam bine, apoi le transferam in blender (pentru consistenta fina de sos). Se adauga evident zeama de lamaie, apa, boiaua, sarea si masala mexicana si se blenduiesc pana ne rezulta un sos ultra cremos. Si bun.

Consideratii finale:) Am luat boia de ardei dulce organica de la www.biobunatati.ro si suntem atat de incantati de ea incat ne vine s-o punem in orice! Turmericul se cumpara de la magazinele arabesti si gasiti sigur si la Ki-Life. Iar Mexican masala ne-am facut-o singuri, urmand instructiunile lui Gabriel Cousens din minunata lui carte, Conscious Eating! E o minunatie care umileste orice forma de condimente amestecate cu tot felul de aditivi si coloranti, nu dau nume ca le stiti si singuri/e din pauzele publicitare. Iata cum se face: de cu seara feliati subtire rosii cherry (2 cani si jumatate), telina (1 cana), ardei rosu (1 cana), lamaie cu tot cu coaja (1 cana). Puneti-le apoi in deshidrator sau, pentru neposesori, pe calorifer (puneti-le pe farfurii acoperite cu foaie de copt). Lasati-le pana a doua zi dimineata, cand o data racite le rasniti in food processor sau in rasnita de cafea. Stiu, pare ceva mai complicat decat sa puneti in cosul de cumparaturi un Knorr, dar va rog eu mult faceti putin efort! O sa aveti un condiment excelent pentru vreo doua luni bune, facut din ingrediente naturale 100% si de mana voastra si cu energia voastra!

5 comentarii:

Adriana spunea...

offf off ce pofte imi faceti voi :), ma bucur ca ati revenit cu inca o reteta minunata, sunt convinsa ca e delicioasa, abia astept s-o incerc zilele astea imiediat ce cumpar toate ingredientele
mai astept retete delicioaseee de la voi
pup

Ana Ghica spunea...

am cam lipsit, da:( dar am revenit cu un sos de zile mari; daca-l faci da-mi de veste. te pup!

Anonim spunea...

ati fost foarte "deliciosi" la targul de primvara raw vegan! Bravo

Anonim spunea...

Exista in Romania restaurante raw?

Blogger spunea...

I would suggest that you go with the #1 Forex broker: AvaTrade.