marți, 15 iunie 2010

Salata mea de rucola

Eu una am descoperit târziu rucola. Mai întâi la restaurantele italieneşti de soi, apoi la mare distanţă în timp, la supermarket. Am fost foarte încântată când am început să-mi facă singură salatele de rucola. Miros excelent, au un gust aparte si permit combinaţii excelente.
În plus, e în categoria verzilor care ne salvează viaţa!:)

De mai nou, mănânc salata de rucola solo, dar îi fac un sos pe care mi l-a inspirat Raul şi care ridică salata de rucola la rang de masă copioasă, sănătoasă şi raw vegan. Ne trebuie aşa:

- 2 linguriţe de tahini (pentru necunoscători este uleiul de susan, în stare solidă. Variantele cele mai bune le găsim în România la măcelăriile arăbeşti şi turceşti sau varianta crudă garantat 100% în Londra, acest hub al culturii raw vegan - oooof);
- Zeama de la o jumătate de lămâie;
- 1 linguriţă de miere;
- Opţional apă plată dacă vi se pare că nu e potrivită consistenţa.

Sosul se pune peste multă rucola simplă. Câteodată mai pun o ceapă roşie mică, dar fără e la fel de bună.

Iar uneori când vreau să răsfăţ salata şi mai mult (o să înţelegeţi de ce am ales verbul ăsta imediat), mai pun o linguriţă, două de oţet balsamic de Modena, varianta clasică, învechită timp de trei ani în butoi de lemn preţios, cu semnătura Oliviers & Co. Mă rog, pentru mine e destul de scump dar îl iau pentru că ştiu că mă ţine multă vreme. Deşi e bun de băut cu lingura...

Aşadar avem verdeaţă miraculoasă, proteine de înaltă calitate, lămâie antioxidantă şi foarte alcalină (ajută la coborârea nivelului acid din organism şi deci la sănătatea oaselor şi a organelor interne). Şi un gust EXCELENT!

vineri, 11 iunie 2010

Veşti bune şi crude, pardon proaspete


Am motive bune de încantare, căci încep să simt să prinde contur şi în Bucureşti la mine o comunitate raw vegan. Cum mi-am dat seama? Păi m-a invitat la ea „acasă” Andreea Lăzărescu.

(Nu pot să nu mă distrez puţin pt că-mi amintesc cum zice Elizabeth Gilbert în faimoasa Eat Pray Love „guru a mea”. Aşa mi se pare şi mie Andreea, guru a mea, cea care a deschis porţile raw veganei din mine. OK, sunt de acord că meritul de fi păstrat porţile deschise îmi aparţine, că mai contribuie şi Raul cu creativitatea lui specific-nestăvilită şi gusturile absolut fabuloase ale mâncării negătite. Dar şi Andreea rămâne guru a mea, că studiază tot ce mişcă pe lume în domeniul nutriţiei şi sănătăţii).

Dar, veşti ultra-mega bune deci: comunitatea raw prinde rădăcini în vecinătatea casei mele chiar căci Andreea a decis să-şi deschidă magazin raw, unde vom găsi nu doar ingrediente raw şi super foods, dar şi câteva preparate numai bune de convis oamenii că există viaţă bună după aragaz. Deschiderea va avea loc la sfârşitul lunii iunie, eu sunt martoră că lucrările sunt în plină desfăşurare şi că oamenii se agită cu folos cât e ziua de lungă şi e destul de lungă, că e vară. Deci final de iunie, puneţi-ă un semn acolo undeva: strada Elena Cuza.

Se va chema, check this out, La Vie en Rawz!

Vă promit că dacă veţi gusta şi din bomboanele de ciocolată ale Andreei sau din saleurile ei negătite sau din sucurile ei energizante 100% naturale o să tot faceţi potecă pe strada asta. Eu sigur voi face:)

Şi poate vă va tenta şi cu serviciile conexe. Despre acestea, mai multe într-un număr viitor!

miercuri, 9 iunie 2010

Despre lapte şi discriminarea de gen


Pentru cei care cred că dacă mănânc crud şi vegan mi-am schimbat doar regimul alimentar, think again! Adică sincer am pierdut numărul perspectivelor cu totul noi care mi s-au deschis de la schimbarea asta din februarie...

Că nu mai mănânc la restaurante (da, ştiu, pentru unii pare un chin, dar vă zic eu că se poate să ieşi cu prietenii şi să fie ok chiar şi fără să mănânci, iar cei care au experimentat că pot să se simtă foarte bine într-un club fără să fie trosniţi bine cu alcool sunt sigură că înţeleg), că sunt aproape self sufficient când vine vorba de produse cosmetice, că am energie pentru mine times two, că sunt plină de viaţă şi încredere şi de sentimente că Universul ăsta nu mă lasă de fapt de izbelişte, că mă simt bine cu mine şi cu cine sunt, că sunt mai atentă la etică.

Aici voiam să ajung de fapt. La etică.

La începutul lunii iunie Naţiunile Unite (prin International Panel for Sustainable Resource Management) dădea presei un raport cu un mesaj esenţial: haideţi să promovăm şi îmbrăţişăm o dietă vegan, pentru că aşa ar fi etic: adică ar fi un prim pas vital în combaterea sărăciei şi a schimbărilor climaterice negative.

How so? Mii de hectare sunt despădurite anual pentru creşterea vitelor, de exemplu. Producerea cărnii consumă de 10 ori mai mult combustibil fosil decăt producerea hranei vegane. Mai mult de jumătate din recolta agricolă globală este destinată hrănirii animalelor de crescătorie. Transportul delicateselor dintr-un colţ al lumii într-altul are o amprentă de carbon imensă. Nu se mai ajunge la consum prin suferinţă. Şi aşa mai departe.

Înainte de acest raport însă am avut şi eu o epifanie personală gândindu-mă la consumul de lapte şi lactate, pe care nu-l chestionăm (mai) deloc. Mi s-au deschis însă nişte portiţe în minte, la ceva timp după ce am renunţat la lapte, şi m-am gândit la muls şi la cât de etic este să-l facem noi oamenii.

Oameni buni şi dragi, mulsul femelelor vite, capre, bivoliţe sau oi nu este decât rezultatul, ba pardon mijlocul prelungirii forţate a lactaţiei!!! Nu există vaci de lapte, aşa cum ne convine să credem. Nu, aceste vite au şi ele un pui, pe care oamenii îl lasă la ugerul mamei o perioadă după care gata, lasă că o mulgem noi pe mama ta, dar nu-ţi dăm ţie laptele, tu treci pe iarbă! Nu că n-as considera iarba un super aliment, acum după atâtea lecturi raw veganeJ Şi o tot mulgem şi nu ne oprim din această practică abuzivă pentru că vrem să bem lapte pentru calciu (poveşti!!!) şi să facem brânzeturi (pentru gust şi pentru calciu).

Poate că nu mulţi veţi înţelege epifania mea. Dar toate cititoarele care au fost mame şi ştiu ce înseamnă lactaţie şi alăptare (şi îşi amintesc ce proces greu este de fapt) şi se imaginează puţin în postura de a fi forţate să “lacteze” de cineva dincolo de propria lor persoană, mă vor înţelege.

Cum simt şi trăiesc feminist, nu pot să mă opresc din a gândi şi spune că până şi în regnul animal viaţa de femelă e mai grea decât cea de mascul.

vineri, 4 iunie 2010

Un guacamole perfect



Da, cu o totală lipsă de modestie vin aici cu afirmaţia că, de câteva săptămâni, când mănânc guacamole îl mănânc... perfect! Nu-i puţin lucru, vă zic eu ca fiinţă raw vegană pentru care avocado a devenit un ingredient miraculos.

Bine, el era de dinainte miraculos şi mă întristează pur şi simplu când aud că oameni din jurul meu nu ştiu de el, nu-i agreează gustul sau îl ignoră pentru că pare way too exotic.

Că face parte din arealul nostru sau nu (da, am auzit de diete care îţi interzic să mănânci legume sau fructe din alte zone geografice decât a ta), eu spun că avocado trebuie mâncat. Şi nu doar pentru că o să vă furnizez eu acum o reţeta perfectă de guacamole, ci pentru că beneficiile lui NU pot fi ignorate.

- Are un conţinut de proteine extrem de ridicat (aviz vegetarienilor, veganilor, raw veganilor sau generaliştilor care vor şi proteine bune);
- Reduce colesterolul cel rău şi trigliceridele şi protejează arterele;
- Face minuni pentru sănătatea pielii şi a părului;
- Are conţinut mare de grăsimi monosaturate şi e bogat în fibre (bune pentru digestie, da?);
- Are un nivel ridicat de potasiu, e foarte bogat în B-uri, vitamina E şi K;
- E un afrodiziac dovedit;
- Previne cancerul la sân şi prostată.

Să mai adaug că lista nu e epuizată? Şi că la toate se mai adaugă şi versatilitatea lui incredibilă? Adică îl poţi pune pe pâine în loc de unt sau îl poţi folosi să-ţi faci ciocolată de casă care nu îngraşă un gram sau îl pui la guacamolele perfect sau îl foloseşti la deserturi la minut pentru craving-urile altfel vinovate...

Dar sunt nerăbdătoare să vă spun de guacamolele perfect:) Ingredientele sunt the following:

- 1 avocado
- Zeama de la o jumătate de lămâie
- 1 linguriţă de miere
- O roşie măricică
- 2 fire de ceapă verde sau o ceapă roşie
- 2 căţei de usturoi
- 1 lingură sos de soia
- Sare şi boia de ardei dulce după gust
- 1 lingură ulei de măsline picant

Recomand cu căldură avocado de la Mega Image, pentru că sunt ok, rămân fără pete după coacere şi se găsesc din abundenţă. Se achiziţionează cănd e tare ca piatra şi se coace cu răbdare acasă, uneori chiar şi 5 zile. Pentru un proces mai rapid avocado se pune într-o pungă de hârtie colorată! Ideea e că întoteauna există întrebarea dacă e suficient de copt, coaja netrădând acest aspect. Ei bine, avocado trebuie să fie moale, dar nu ca un burete! Trebuie să simţi cum prinde uşor forma degetelor tale strânse în jurul lui! La mine, în “punga de copt” durează cam trei zile. O aşteptare worthwhile, vă garantez!

Aşadar se ia un avocado copt şi se decojeşte ca o banană – ăsta e testul crucial care zice că e bine copt sau nu, după caz. Se secţionează în două cu o paletă de plastic sau un cuţit japonez de ceramic (pentru fiţoşi sau bănoşi, zic asta), ţinând cont că la mijloc este un sâmbure măricel ce nu va fi folosit. Cică dacă foloseşti metal dilitezi până la 65% din calităţile miraculoase, iar noi vrem să facem guacamolele perfect aşa că ne ţinem departe de cuţite clasice. Cu aceeasi paletă de plastic te străduieşti puţin să pasezi cremosul avocado, căci da – nu folosim nici blenderul!

Torni apoi zeama de la o jumătate de lămâie peste el şi pui o linguriţă de miere bio;) Separat tai o roşie măricică în cubuleţe de 1 cm, toci două fire de ceapă verde (e la fel de bună şi ceapa roşie) şi pasezi doi căţei de usturoi. Combini totul după care la final adaugi the finishing touches: sosul de soia (eu folosesc varianta Shoyu bio de la KiLife), sare cu moderaţie, boiaua de ardei dulce şi uleiul de măsline presat la rece în care s-au macerat de câteva zile câţiva chilli mici.

O BUNĂTATE!!! Şi aşa vă doresc şi vouă:)