Pe 23 februarie anul acesta, dis de dimineaţă, nu ştiam ce decizie covârşitoare urma să iau în chiar noaptea care urma. De la unda de şoc pornită de primele pastile anticoncepţionale, adică de foarte tânără, ajungesesem o yo-yo girl. Cu ups şi downs pe scala cântarului mult detestat. Ups pe fond de comfort food de tipul pizza şi Pepsi, o cutie de îngheţată, o ciocolată întreagă şi încă câteva bucăţele. Downs în săptămânile de încrâncenare şi luptă acerbă cu ce-mi spunea ba creierul, ba stomacul.
Acum, nici cu sănătatea n-o duceam strălucit. Am crescut, ca mulţi dintre voi, în era piramidonului şi a penicilinei V şi a tratamentelor invazive sau urechiste. Imunitatea mea se arăta la pământ la început de iarnă, la primul contact cu cineva răcit, la fiecare imprudenţă ce se solda cu încă o infecţie urinară.
Nu m-am gândit niciodată că eu sunt principala responsabilă pentru sănătatea mea, ci credeam că aşa e să fie. Puteam să-mi spun de 100 de ori că I am what I eat, că degeaba... Cedam în faţa unei pungi de pufuleţi sau a unui hamburger.
Nutriţie nu studiasem niciodată.
Însă în vara trecută citisem Easyweight a lui Allen Carr şi fusesem pentru câteva luni vegan. (Pentru cei mulţi care de-abia se întâlnesc cu conceptul, vegan înseamnă o variantă mai radicală a vegetarianismului, în sensul că eliminasem nu numai carnea, dar şi lactatele.) Renunţasem din comoditate şi din lipsă de prea multe informaţii.
Dar pe 23 februarie, motivată oricum de căutări interioare şi exterioare şi ştiind că o decizie bună tot va trebui să iau în legătură cu alimentaţia mea, am descoperit un blog în română unde o femeie căuta prozeliţi pentru noul ei stil de viaţă: raw vegan. Eu am înţeles din prima despre ce e vorba, dar ceea ce m-a convins, definitiv cred eu acum, au fost filmele ei de căpătâi postate la loc de cinste: Food Matters şi Raw for Life.
Aceste două documentare mi-au schimbat viaţa şi pentru asta, Andreea Lăzărescu, îţi mulţumesc. Şi pentru comentariile tale persuasive, al căror limbaj arhaizat mai întâi m-a deranjat:) Şi pentru că odată începută aventura aceasta a hranei fără foc, iubitul meu mi s-a alăturat, iar determinarea mea de a-mi o hrăni mai bine şi copilul e din ce în ce mai puternică.
Din 24 februarie sunt raw vegan.
Nu mai mănânc carne sau lactate sau ouă sau peşte, nu mai folosesc aragazul deloc şi în viaţa mea au reintrat la loc de cinste fructele, legumele, seminţele, grâul, germenii, curmalele şi superalimentele. Lista e lungă deci nu sunt malnutrită cum probabil mulţi îşi imaginează după excluderile de mai sus.
Nu te invit să-mi urmezi exemplul. Doar vino pe aici ca să vezi ce gătesc eu sau partenerul meu de viaţă şi de raw food-ism, să te inspiri ca să mănânc măcar o masă cu adevărat hrănitoare şi sănătoasă şi să afli tot felul de informaţii cruciale despre alimentele pe care le consumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu