vineri, 4 iunie 2010

Un guacamole perfect



Da, cu o totală lipsă de modestie vin aici cu afirmaţia că, de câteva săptămâni, când mănânc guacamole îl mănânc... perfect! Nu-i puţin lucru, vă zic eu ca fiinţă raw vegană pentru care avocado a devenit un ingredient miraculos.

Bine, el era de dinainte miraculos şi mă întristează pur şi simplu când aud că oameni din jurul meu nu ştiu de el, nu-i agreează gustul sau îl ignoră pentru că pare way too exotic.

Că face parte din arealul nostru sau nu (da, am auzit de diete care îţi interzic să mănânci legume sau fructe din alte zone geografice decât a ta), eu spun că avocado trebuie mâncat. Şi nu doar pentru că o să vă furnizez eu acum o reţeta perfectă de guacamole, ci pentru că beneficiile lui NU pot fi ignorate.

- Are un conţinut de proteine extrem de ridicat (aviz vegetarienilor, veganilor, raw veganilor sau generaliştilor care vor şi proteine bune);
- Reduce colesterolul cel rău şi trigliceridele şi protejează arterele;
- Face minuni pentru sănătatea pielii şi a părului;
- Are conţinut mare de grăsimi monosaturate şi e bogat în fibre (bune pentru digestie, da?);
- Are un nivel ridicat de potasiu, e foarte bogat în B-uri, vitamina E şi K;
- E un afrodiziac dovedit;
- Previne cancerul la sân şi prostată.

Să mai adaug că lista nu e epuizată? Şi că la toate se mai adaugă şi versatilitatea lui incredibilă? Adică îl poţi pune pe pâine în loc de unt sau îl poţi folosi să-ţi faci ciocolată de casă care nu îngraşă un gram sau îl pui la guacamolele perfect sau îl foloseşti la deserturi la minut pentru craving-urile altfel vinovate...

Dar sunt nerăbdătoare să vă spun de guacamolele perfect:) Ingredientele sunt the following:

- 1 avocado
- Zeama de la o jumătate de lămâie
- 1 linguriţă de miere
- O roşie măricică
- 2 fire de ceapă verde sau o ceapă roşie
- 2 căţei de usturoi
- 1 lingură sos de soia
- Sare şi boia de ardei dulce după gust
- 1 lingură ulei de măsline picant

Recomand cu căldură avocado de la Mega Image, pentru că sunt ok, rămân fără pete după coacere şi se găsesc din abundenţă. Se achiziţionează cănd e tare ca piatra şi se coace cu răbdare acasă, uneori chiar şi 5 zile. Pentru un proces mai rapid avocado se pune într-o pungă de hârtie colorată! Ideea e că întoteauna există întrebarea dacă e suficient de copt, coaja netrădând acest aspect. Ei bine, avocado trebuie să fie moale, dar nu ca un burete! Trebuie să simţi cum prinde uşor forma degetelor tale strânse în jurul lui! La mine, în “punga de copt” durează cam trei zile. O aşteptare worthwhile, vă garantez!

Aşadar se ia un avocado copt şi se decojeşte ca o banană – ăsta e testul crucial care zice că e bine copt sau nu, după caz. Se secţionează în două cu o paletă de plastic sau un cuţit japonez de ceramic (pentru fiţoşi sau bănoşi, zic asta), ţinând cont că la mijloc este un sâmbure măricel ce nu va fi folosit. Cică dacă foloseşti metal dilitezi până la 65% din calităţile miraculoase, iar noi vrem să facem guacamolele perfect aşa că ne ţinem departe de cuţite clasice. Cu aceeasi paletă de plastic te străduieşti puţin să pasezi cremosul avocado, căci da – nu folosim nici blenderul!

Torni apoi zeama de la o jumătate de lămâie peste el şi pui o linguriţă de miere bio;) Separat tai o roşie măricică în cubuleţe de 1 cm, toci două fire de ceapă verde (e la fel de bună şi ceapa roşie) şi pasezi doi căţei de usturoi. Combini totul după care la final adaugi the finishing touches: sosul de soia (eu folosesc varianta Shoyu bio de la KiLife), sare cu moderaţie, boiaua de ardei dulce şi uleiul de măsline presat la rece în care s-au macerat de câteva zile câţiva chilli mici.

O BUNĂTATE!!! Şi aşa vă doresc şi vouă:)

3 comentarii:

Una spunea...

Uoahohoooooooooo, Anna si Ghica!
Da' cat ma bucur sa te vaz pe blog-ul dumitale. Cat? Si-nca cu minunatii numa' bune de bagat la cartea de bucate.
Love, love, love!

Anna Ghica spunea...

Dar eu cat de onorata ma simt sa-mi fi lasat tocmai tu primul comentariu?:) Tu, cea care a facut lumina in mintea mea intr-o noapte de iarna din care am iesit raw? Iti multumesc foarte mult si te sarut cu drag!

Anonim spunea...

guacamole asa fac si eu (bine, fara sos de soia ca sunt alergica). tip: daca lasi samburele de avocado inauntru, sosul isi pastreaza culoarea fara sa oxideze vreun pic