Pentru cei care cred că dacă mănânc crud şi vegan mi-am schimbat doar regimul alimentar, think again! Adică sincer am pierdut numărul perspectivelor cu totul noi care mi s-au deschis de la schimbarea asta din februarie...
Că nu mai mănânc la restaurante (da, ştiu, pentru unii pare un chin, dar vă zic eu că se poate să ieşi cu prietenii şi să fie ok chiar şi fără să mănânci, iar cei care au experimentat că pot să se simtă foarte bine într-un club fără să fie trosniţi bine cu alcool sunt sigură că înţeleg), că sunt aproape self sufficient când vine vorba de produse cosmetice, că am energie pentru mine times two, că sunt plină de viaţă şi încredere şi de sentimente că Universul ăsta nu mă lasă de fapt de izbelişte, că mă simt bine cu mine şi cu cine sunt, că sunt mai atentă la etică.
Aici voiam să ajung de fapt. La etică.
La începutul lunii iunie Naţiunile Unite (prin International Panel for Sustainable Resource Management) dădea presei un raport cu un mesaj esenţial: haideţi să promovăm şi îmbrăţişăm o dietă vegan, pentru că aşa ar fi etic: adică ar fi un prim pas vital în combaterea sărăciei şi a schimbărilor climaterice negative.
How so? Mii de hectare sunt despădurite anual pentru creşterea vitelor, de exemplu. Producerea cărnii consumă de 10 ori mai mult combustibil fosil decăt producerea hranei vegane. Mai mult de jumătate din recolta agricolă globală este destinată hrănirii animalelor de crescătorie. Transportul delicateselor dintr-un colţ al lumii într-altul are o amprentă de carbon imensă. Nu se mai ajunge la consum prin suferinţă. Şi aşa mai departe.
Înainte de acest raport însă am avut şi eu o epifanie personală gândindu-mă la consumul de lapte şi lactate, pe care nu-l chestionăm (mai) deloc. Mi s-au deschis însă nişte portiţe în minte, la ceva timp după ce am renunţat la lapte, şi m-am gândit la muls şi la cât de etic este să-l facem noi oamenii.
Că nu mai mănânc la restaurante (da, ştiu, pentru unii pare un chin, dar vă zic eu că se poate să ieşi cu prietenii şi să fie ok chiar şi fără să mănânci, iar cei care au experimentat că pot să se simtă foarte bine într-un club fără să fie trosniţi bine cu alcool sunt sigură că înţeleg), că sunt aproape self sufficient când vine vorba de produse cosmetice, că am energie pentru mine times two, că sunt plină de viaţă şi încredere şi de sentimente că Universul ăsta nu mă lasă de fapt de izbelişte, că mă simt bine cu mine şi cu cine sunt, că sunt mai atentă la etică.
Aici voiam să ajung de fapt. La etică.
La începutul lunii iunie Naţiunile Unite (prin International Panel for Sustainable Resource Management) dădea presei un raport cu un mesaj esenţial: haideţi să promovăm şi îmbrăţişăm o dietă vegan, pentru că aşa ar fi etic: adică ar fi un prim pas vital în combaterea sărăciei şi a schimbărilor climaterice negative.
How so? Mii de hectare sunt despădurite anual pentru creşterea vitelor, de exemplu. Producerea cărnii consumă de 10 ori mai mult combustibil fosil decăt producerea hranei vegane. Mai mult de jumătate din recolta agricolă globală este destinată hrănirii animalelor de crescătorie. Transportul delicateselor dintr-un colţ al lumii într-altul are o amprentă de carbon imensă. Nu se mai ajunge la consum prin suferinţă. Şi aşa mai departe.
Înainte de acest raport însă am avut şi eu o epifanie personală gândindu-mă la consumul de lapte şi lactate, pe care nu-l chestionăm (mai) deloc. Mi s-au deschis însă nişte portiţe în minte, la ceva timp după ce am renunţat la lapte, şi m-am gândit la muls şi la cât de etic este să-l facem noi oamenii.
Oameni buni şi dragi, mulsul femelelor vite, capre, bivoliţe sau oi nu este decât rezultatul, ba pardon mijlocul prelungirii forţate a lactaţiei!!! Nu există vaci de lapte, aşa cum ne convine să credem. Nu, aceste vite au şi ele un pui, pe care oamenii îl lasă la ugerul mamei o perioadă după care gata, lasă că o mulgem noi pe mama ta, dar nu-ţi dăm ţie laptele, tu treci pe iarbă! Nu că n-as considera iarba un super aliment, acum după atâtea lecturi raw veganeJ Şi o tot mulgem şi nu ne oprim din această practică abuzivă pentru că vrem să bem lapte pentru calciu (poveşti!!!) şi să facem brânzeturi (pentru gust şi pentru calciu).
Poate că nu mulţi veţi înţelege epifania mea. Dar toate cititoarele care au fost mame şi ştiu ce înseamnă lactaţie şi alăptare (şi îşi amintesc ce proces greu este de fapt) şi se imaginează puţin în postura de a fi forţate să “lacteze” de cineva dincolo de propria lor persoană, mă vor înţelege.
Cum simt şi trăiesc feminist, nu pot să mă opresc din a gândi şi spune că până şi în regnul animal viaţa de femelă e mai grea decât cea de mascul.
Poate că nu mulţi veţi înţelege epifania mea. Dar toate cititoarele care au fost mame şi ştiu ce înseamnă lactaţie şi alăptare (şi îşi amintesc ce proces greu este de fapt) şi se imaginează puţin în postura de a fi forţate să “lacteze” de cineva dincolo de propria lor persoană, mă vor înţelege.
Cum simt şi trăiesc feminist, nu pot să mă opresc din a gândi şi spune că până şi în regnul animal viaţa de femelă e mai grea decât cea de mascul.
2 comentarii:
ba pardon, te contrazic. uneori parerile bazate doar pe experienta personala nu sunt elocvente. eu pot spune sigur ca timp de 8 luni puteam sa alaptez 3, nu 1!
concluzia...
probleme de postare (nu ma vrea): www.imparatulverde.wordpress.com
am toata admiratia pentru tine! eu am gasit alaptarea foarte dificila si m-am stresat (probabil) mai mult decat era cazul. insa eu n-am facut o comparatie intre cele doua experiente pentru ca nu as fi putut, logic vorbind. decizia unei mame de a alapta ii apartine (OK, aici e de vorbit putin, pentru ca societatea si educatia joaca un mare rol in culpabilizarea mamelor care gasesc alaptarea dificila sau imposibila), dar oricum nu e vorba de obligatie. in cazul vitelor, situatia e diferita total. nu crezi?
in alta ordine de idei, i loooove your blog! and i absolutely absolutely loooooooooove being a girl!:)
Trimiteți un comentariu